La începutul lunii februarie, cu ocazia Zilei Internaționale a Cititului Împreună, oamenii din toată lumea citesc împreună și își împărtășesc poveștile. Este o campanie de promovare a bucuriei, frumuseții și beneficiilor lecturii. Ziua Internațională a Cititului Împreună / World Read Aloud Day (WRAD) a fost inițiată de LitWorld, o organizație nonprofit fondată în anul 2007. Această inițiativă reunește într-o singură zi copii, tineri și adulți din peste o sută de țări ale lumii pentru a celebra puterea cuvintelor.
Astăzi, 2 februarie 2022, elevii și cadrele didactice de la învățământul primar din Școala Gimnazială „Sfântul Iacob” au participat la această sărbătoare citind împreună, începând cu ora 10.00, indiferent unde s-au aflat: în sălile de clasă, la biblioteca școlii, acasă (pentru cei care studiază online).
Atelierele de lectură au continuat cu activități diverse: prezentarea cărții citite, caracterizarea unui personaj din lectura citită, joc de rol, ghicitori – joc „Recunoaște personajul”.
Încurajăm copiii să citească pentru a-și dezvolta creativitatea, empatia și gândirea critică. De asemenea, cei care citesc sunt capabili să comunice mai bine atât verbal, cât și în scris.
Lectura joacă un rol important în conturarea personalității
copilului.
„Un copil care citește va deveni un adult care gândește!”
Prof. Sitaru Clara